Cât trăiește omul, învață

sursa foto: www.zoo.ro

Oare chiar așa să fie? Cât trăiește omul, învață? De ceva vreme îmi pun zilnic o întrebare : ce am învățat eu astăzi?
 Îl văd pe fiul nostru care în fiecare zi mai învață câte o literă și o exersează, iar efortul este destul de mare pentru el, nu fiecare literă îi reușește și când termină tema răsuflă ușurat, câteodată chiar spune că a fost grea. El da, învață în fiecare zi și depune efort pentru asta. Dar noi, cei mari mai învățăm? sau suntem într-o rutină continuă și așteptăm rezultate numai de la copiii noștri ? Eu cred că ne-am cam lenevit.
Nu pot spune că citind pe net ziare, bloguri, articole generale pe diverse site-uri intră în categoria învățare. Eu cel mai bine învăț din întâmplările de zi cu zi, din participarea la cursuri și prezentări și din cărți.
Stând mai mult pe acasă cu bebelușul nostru , am început să citesc o carte despre păsări și mi-a atras atenția diferitele tipuri de scorburi de care au nevoie pentru cuibărit mai multe specii care trăiesc  la noi.
Și gândul mi-a zburat întâmplător la dealurile în flăcări din fiecare primăvară, chiar și cele de pe drumul cu faună variată care merge spre satul nostru. Săracile păsări și animale, săracul pământ!  Așa știe românul să facă curat la câmp. Îmi amintesc de metafora de la română , când eram la școală cum că arderea câmpului este purificatoare, ce gest profund să arzi tot și să se renască natura ca pasărea Phoenix. Porcării, acum pot spune că arderea câmpurilor este un act de terorism. Nu numai că distrugi microorganismele de la suprafața solului , lăsând în urmă țărână moartă, ci ataci flora și fauna. Adică păsările, rozătoarele, mamiferele (iepurașul)  trebuie să fugă din calea focului, rămân fără casă , fără hrană.

Cică există lege care interzice arderea câmpiilor. Ați auzit să primească cineva o amendă? Oare de ce nu?
Azi am fost la Agenția pentru Protecția Mediului să depun un dosar. Intru în clădire și mă grăbesc să intru în biroul registraturii căci pe hol era șantier și gălăgie mare, nu vroiam să se trezească pitica care dormea dusă în marsupiu. La registratură, un domn plin de importanță se panichează când aude 'o las pe doamna în față căci e cu copilul' .
Haideți doamnă , dați-mi dosarul.
Pare jenat că se simte obligat să se grăbească. Între timp eu duc o discuție relaxată cu doamna care mi-a cedat locul: cât are copilul, ce drăguță e... Domnul finalizează în sfârșit procedura  îmi dă  numărul de înregistrare și îmi spune ' Data viitoare să lăsați copilul acasă că nu vă mai primesc cu el'. Toată lumea se uită la el crezând că glumește, dar uitându-mă la el în ochi realizez că vorbește serios.Un dom mi-a luat apărarea spunând că poate aș fi lăsat-o , dacă aveam cu cine.  Îl întreb pe registrator ' de ce?'. N-a știut să îmi spună exact, doar că are 2 luni, iar eu am plecat rapid ca să nu încep să îi explic cum stă treaba din punctul meu de vedere.
Și așa ne dăm seama cum fazani urbani ca el, foarte importanți, sunt prea ocupați cu procedura inutilă de a umple un registru de casă cu numere de înregistrare inutile pentru proiecte care oricum se vor face fie ele inofensive sau nocive mediului în timp ce adevărații noștri fazani trebuie să fugă din calea focului căci la Agenția de Protecția Mediului lucrează astfel de oameni.

Data viitoare mă pregătesc să alăptez la registratură. ☺ Poate învață și fazanul urban ceva nou.