Adevărata lipitură

Cam atât am tencuit eu :)

A doua frământare

Texturi nturale

Culoare minunată, nici nu vrem alta

Echipa

Primele doua parti ale articolului le poti citi aici si aici
Sâmbătă am lipit și eu la casă, alături de țiganii noștri. Au început să dea mâna a doua, încă de dimineață.  Era momentul când puteam să "mângâi" toată casa și vroiam să particip neapărat.  Aveam pe mine o rochie roșie și tatăl țiganilor nu mă mai slăbea din "piros ruhas" (adică cu rochie roșie). Au făcut ei maglavaisul: cam 5 lopeți pământ, 3 nisip și paie la ochi, frământat cu picioarele, întors cu lopețile, cărat cu roaba și frământat încă o dată cu mâinile, lăsat vre-o jumătate de oră (la ei acasă îl fac de seara și îl lasă peste noapte"la dospit" ca pe pâine). Au folosit paiele din baloții de anul trecut, au zis că sunt mai bune cele "stricate".  Am fost de acord, oricum știu ei mai bine.
Eu mi-am pus un vălău de tencuială lângă mine și am început să fac un perete. Tatăl țiganilor a râs de mine și de viteza pe care o aveam :"tu așa o mângâi că îți ajunge troaca asta pentru azi" și a avut dreptate.. căci m-am tot întrerupt.
Și ca să meargă mai repede a ajutat și țigăncușa care îi veghea zilnic pe șantier (nevasta celui mai mic), astfel că au terminat exteriorul până pe la 5. La interior nu am continuat căci vrem să tragem instalațiile întâi.
Pentru arhitecții care și-au clătit mult timp ochii prin reviste cu case perfecte, cu linii drepte această căsuță va fi o ciudățenie.  Țiganul cel mai glumeț a spus " și piciorul de porc e strâmb , dar ce bun este!"... hm  să compari colțul casei cu un picior de porc.. asta da metaforă :))).
Noroc că suntem arhitecți care mai stăm printre oameni simpli și mai nou țigani , ca să ne mai schimbăm prejudecățile care ne-au acaparat mințile de-a lungul anilor (de școală și ulteriori).  Nouă ne este dragă, așa mai ondulată cum a ieșit, mai ales că este din mâna noastră, este puiul nostru.
În sfârșit arhitectul nostru s-a liniștit că este tencuită și nu se mai strică baloții peste iarnă.