26 noiembrie 2015

Șoarecii înoată!


Azi e ziua mea! Eu o simt tot ca un început.
Poate și din cauza căsuței și a deciziei de a ne construi căsuța cu mâinile noastre. Am învățat așa de multe cu șantierul acesta! Și am făcut atâtea greșeli, dar am avut și mai multe reușite astfel că dacă trag acum linie și le adun, sunt mulțumită.

Un cal , obosit nevoie mare dupa o lunga calatorie in vestul salbatic ajunge la un han; intra, se pune la bar si ordona dand cu copita in blat 
"O cola rece!"
 "Si un pai?", intreaba hangiul
"Da, paie, paie, multe paie!"

Credeați că ne-am oprit cu căsuța? Nuu... cum să ne oprim, acum când am ajuns în sfârșit la partea cea mai interesantă, adică la montajul baloților. Doar am spus că într-o zi cu soare din noiembrie vom începe zidirea cu baloți.
Arhitectul meu, partener în toată nebunia aceasta a afirmat de mai multe ori că dacă ar fi știut că ajungem în noiembrie cu montajul baloților, nu i-ar fi cumpărat din iulie.  De ce? Fiindcă a fost al naibii de greu să îi protejăm de ploaie. Și mulți s-au sticat.
Am avut mici sabotori care și-au făcut cuibul în grămada de baloți și au ros o grămadă de chingi. Șoarecii au atras pisicile care și-au ascuțit ghearele în folie. A fost și o toamnă ploioasă, folia a condensat, concluzia e că avem mult material de mulcit.
Ai zice, voi nu știați? Ba știam... însă n-am putut face mai repede.  Dar așa învățăm.
Poate facem altceva cu baloții.
Sa stiti ca paiele nu sunt hrana pentru animale , in ciuda bancului de mai sus. Ele raman dupa culesul cerearelor, fiind diferite de fan - rezultatul fanetelor cosite. Paiele se folosesc ca asternut la animale.

Între atâtea paie, am prins la un moment dat un șoricel și l-am aruncat în lac, iar spre mirarea noastră a înotat foarte bine și repede spre mal. Voi știați că șoarecii înoată? Căci eu nu!

Pentru modul de montare al baloților pe care l-am ales las pozele să vorbească de la sine.....






2 comentarii:

  1. La multi ani si succes cu construirea casutei!

    RăspundețiȘtergere
  2. Felicitări și spor la construit în continuare! Așteptăm noi fotografii cu montajul finisajelor, căci ne-ar folosi și nouă... Dorottya Pantea, Săcele

    RăspundețiȘtergere