3 august 2011

Iarasi, despre hrana

Am citit un articol foarte interesant despre legumele si fructele pe care le mancam (vezi articolul complet aici).
Corpul nostru are nevoie de ceea ce ne da natura la momentul respectiv. Adica daca e primavara, in natura apar primele verdeturi, corpul nostru are nevoie de revigorare, curatire si e normal sa  mancam acele verdeturi. Si oamenii fac parte din natura, din ciclurile naturii, de aceea alimentatia variata se refera si la sezoane nu numai la ceea ce mananci zilnic.  Daca ma gandesc si la aspectul economic, e mai eficient sa cumperi legume si fructe de sezon decat sa le cumperi in extrasezon.  Pe deasupra, sunt si mai gustoase. Poate ca ne-am lasat pe mana altora in ceea ce priveste hrana si nu ni se pare o problema majora ca nu stim cam in ce luni ar trebui sa mancam de exemplu struguri.... ca sa fie de sezon. Am ales strugurii fiindca ii gasesti tot timpul anului la vanzare. Aceeasi struguri albi, mari, cu coaja groasa, dulci de parca ai mancat si un cub de zahar langa, cu seminte mari si fara aroma.
Am realizat ca pentru mine e la fel de usor sa fac alegeri mai bune sau mai putin potrivite pentru sanatatea mea cand imi cumpar legumele si fructele.
In primul rand a fost usor sa nu mai cumpar din supermarket. Acolo sunt doar niste chestii cu imagine de legume si cam atat. Chiar daca supermarchetul e la 100 m de unde locuiesc. Ma duc la piata sau le iau din gradina noastra.
Apoi, cand sunt la piata imi amintesc ca este august si ma pot bucura de un sezon foarte bogat. Rosii, castraveti, ardei, gulii, varza de vara, fasole, prune, pepeni, mere si pere de vara, afine, mure, etc.  Deci o alegere proasta ar fi sa iau struguri, sau banane (ca am timp toata iarna sa mananc). Si daca ma gandesc ca mi-e pofta.. ma mai gandesc o data si zic ca degeaba mi-e pofta caci ceea ce voi cumpara oricum nu imi va satisface pofta,  nu ar putea fi la fel de bun ca si asteptarile poftei mele.
Deasemenea, tot atata timp imi ia sa cumpar de la un producator local fructe mai micute (chiar daca si ei au stropit pomii) decat fructe de import cine stie de pe unde si cat timp au calatorit, cu ce au fost date ca sa reziste si de cand au fost culese.
Si nu in ultimul rand, conversatiile cu micii producatorii sunt mult mai placute decat cu frustratii de vanzatori de la mesele cu bisnita. Ai observat cu ce drag iti vinde tanti legumele pe care ea le-a produs? Mie intotdeauna mi le da cu voie buna, o intreb de unde e ...  de acolo.... imi mai pune un mar in plus peste kilogram, imi ureaza sanatate sau "Doamne-ajuta" si daca ma prind ca e maghiara si ii spun la sfarsit un "koszonom" imi zambeste larg. Ce mai, e o placere sa cumperi de la nane!

Un comentariu:

  1. Na vedeti..asta ne lipseete si noua...tanti de la piata...si o piata buna...vezi ca este o piata TRASNET..pe aici..linga Balaton,se numeste "LILIOMKERT"..din Káptalantóti..vezi pe google...

    RăspundețiȘtergere