3 septembrie 2017

Ah, tiganii!


Tencuiala de noroi, cum ii spun prin sat a devenit o mare bataie de cap. Cand am inceput casa eu de-abia asteptam sa tencuiesc cu argila. Si uite ca doar anul trecut, cu burtica de insarcinata destul de mare am reusit sa fac o bucatica de perete. Anul acesta insa nici o mana de tencuiala nu o sa dau pe casa, caci cu un bebelina de 7 luni alaptat la cerere si pe care acum o si diversific a devenit imposibil sa ma implic la tencuit si sa stau pe santier.
Si anul acesta am chemat echipa de tigani de anul trecut, sa termine tencuiala. Cu o zi inainte de ce sa vina ni s-a stricat masina, astfel ca i-am amanat. Dupa o saptamana cand i-am chemat din nou nu ne-am inteles cu ei la telefon, ceva aveau, ceva s-a intamplat de nu i-am putut convinge. Trebuie sa stii sa vorbesti cu tiganii, nu-i lucru usor.
Am incercat apoi cu un tigan din sat. El s-a jurat ca face si drege, ca vine cu oamenii, ca sa ne intelegem la un pret caci pe ora nu e bine. Ok, stabilim pretul si asteptam ..... cu o zi intarziere apare pe la pranz cu alti doi, susotesc si pleaca "sa se schimbe", se intoarce dupa vre-o ora cu altul, pun doua roabe de tencuiala pe pereti, cer bani de tigari si pleaca "sa manance" si nu mai apar, nici a doua zi, nicicand. Mai sa fie, au vazut ca e de lucru si au fugit cat au vazut cu ochii.
Dezamagire,  ce sa facem? Cum sa rezolv? Daca facem noi, nu mai terminam pana se marita Szilvi :). O claca? Nu se poate, nu pot sa ma ocup, cu bebe de 7 luni, sa o tin pe acolo, nu-i place intre straini si lume multa... nu.. nu merge. Am lasat-o suspendata cateva zile. Ne gandeam sa luam o echipa de zidari sa o tencuiasca cu var. La asta gasesti oameni.
Dar iata ca s-a rezolvat. Prietenul nostru care ni i-a dat si anul trecut pe primii tigani a vorbit cu ei si a reusit sa ii aduca, caci are si el nevoie de ei cateva zile.
Si uite ca acum sunt pe santier si muncesc. Sunt foarte harnici si isi merita toti banii.  Chiar mai bine ca n-au venit inainte, caci acum a putut sa vina si tatal lor care este cel mai bun din echipa la lucru cu argila. Sunt mai linistita, vazand ca tencuiesc si ca nu ne blocam din nou pana la anul si vom putea continua lucrarile si la toamna/ iarna.
... Numai ploaia sa ii lase sa lucreze







2 septembrie 2017

Terasa cea noua

"Nu-i rau" zice sotul lui tanti Angelica cand a venit in inspectie sa mai vada ce am facut. Arhitectul meu ii raspunde " daca dumneavoastra spuneti ca nu-i rau, atunci e chiar bine".. un zambet sub mustata. Crestam in grinda primul compliment de la vecin.
Dupa un an de intemperii a devenit clar ca fatada nord, cea cu intrarea trebuie protejata suplimentar. Stiam si noi, dar cei care au montat usa de intrare ne-au stresat, insistand sa nu ajunga niciodata ploaia pe ea.
Astfel ca am construit o terasa acoperita: arhitectul nostru impreuna cu tatal lui si al meu. Munca in 3 este foarte productiva la proiecte mici, cum e aceasta terasa.
Cam 6 zile de munca, plus una de proiectare (din partea arhitectului).
Las pozele sa vorbeasca de la sine, caci eu si cu puiuta cea mica am stat mai mult prin Cluj decat pe santier si nu prea stiu amanunte.








1 august 2017

Gomboț cu brânză


Două luminițe albastre mă urmăresc oriunde mă duc. Dacă mă pierd din vedere pentru o clipă, când mă zăresc din nou luminează și mai tare. Sunt curioase, deschise larg și prezente, absorb tot ce fac. Luminează cam trei ore, apoi au nevoie să se reîncarce. Dacă nu reușesc să le pun la încărcat devin tare necăjite. Totuși, nu e greu să le fac să se închidă și o dată cu ele genele lungi și curbate se împreunează. Chiar sub luminițe, un năsuc drăguț respiră liniștit. Gurița, de obicei mică ca un năsturel se face de leoaică atunci când trebuie. Pe cap îi crește un pufuleț  fin auriu. Suge cu poftă și cu mult aer așa că multă brânzică vine înapoi. Sau poate cine știe, am eu laptele acidulat.  E pufoasă, are pliuri, dar nu prea mari. Eu îi spun pufuleț.
Degetele de pianistă de la mâini se termină cu gropițe mici cât o sămânță de gulie. Până și la picioare are degete lungi. E liniștită de obicei. Doar râgâielile o supără atunci când nu ies ușor. În zorii zilei mă trezesc trilurile ei. Nu-i nimic, măcar ne bucurăm de ziuă, cât e ea de lungă. Oricum noaptea e făcută pentru somn și ea e de acord. Doar să fie sânul aproape să poată mânca... de vre-o două ori pe noapte, nu mai des.
Bunicul îi spune motoraș, căci dă din mâini și din picioare fără oprire. Mai ales dacă se entuziasmează de ceva.
E fata lui tata când ridică dintr-o sprânceană din curiozitate. Are ochii mei. În rest, seamănă cu fratele ei. Și el o iubește foarte tare.
Jucăriile cele mai interesante sunt cheile, mouse-ul, telefonul (pe care nu i-l dau, dar se agită când îl vede) si tubul de cremă. A ros o vreme lingurița de lemn. Mai molfăie și o pisică de plastic care măcăie, dintr-aia cu 2 lei.
Nu prea înțelege rostul căruciorului, când e mai bine în brațe, dar nu oricum ci doar cu fața înainte. O port în wrap pe șold și acceptă cam jumătate de oră, să nu exagerăm.
Îi place însă în casă, liberă de mâini și picioare să se învârtă și să se întoarcă de pe spate pe burtă și invers. Azi a ales să doarmă pe burtă pentru prima dată, singură s-a întors.
Vai, cred ca as mai putea scrie doua pagini despre ea......

Zână mică, azi ai 6 luni! Minune frumoasă, ai venit să ne aduci o nouă bucurie în casa noastră! Să crești mare și sănătoasă!

4 iulie 2017

Pereti de compartimentare din light-straw


Ne-am tot gandit si razgandit din ce sa facem cei doi pereti interiori care separa baia de restul casei . Avand structura metalica, cel mai rapid ar fi mers cu gips-carton si vata minerala dar noi am ales varianta cu light-straw, din mai multe motive:
-sa incercam si aceasta tehnica
-materialul este natural
-este mult mai ieftina
-aveam toate materialele necesare pe teren: paie, argila, scanduri pentru cofraj, am cumparat doar niste menghine ca sa stranga temporar pana se usuca putin.
A durat mai mult timp pana arhitectul nostru l-a realizat, fiindca a lucrat singur vre-o 2 weekenduri.  (iar in constructii merge extrem de greu daca lucrezi singur). In comparatie, o inchidere de gips-carton 2 oameni amatori o faceau intr-o zi. Dar ne-am invatat sa ne asumam acesti timpi de invatare a tehnicilor noi.

18 iunie 2017

Tanti Angelica

Randunele

"Tanti, v-ati nascut aici in sat?"
"Da, si eu si barbatu' meu suntem Aitonieni"
"Si cati ani aveti?"
"71"
Tanti Angelica este una dintre vecinele mele preferate. Sta cu cateva case mai sus si intotdeauna ne vede cand ajungem la casuta si apare la noi in maxim jumatate de ora sa o vada pe "franzeluta". Asa a botezat-o pe veverita noastra. Daca cumva ne rateaza cand trecem prin fata portii, are grija barbatul ei sa o anunte. "Un' esti tu, ca a venit  franzeluta? Auzi? Esti surda?". Barbatul ei e om cumsecade, muncitor, cu tractor si mai in forta decat tanti. Au avut vaca pana acum doi ani, dar au vandut-o ca nu mai poate tanti sa mulga.
"Hai pana la noi sa ii dau ceva", imi zice intr-o zi. Mergem impreuna, eu cu franzeluta in brate, ea cu un tablou care infatisa poza retusata ca pe vremuri a unui baiat. "Dar ce faceti cu tabloul?"